Copiii Cercului de creație al Parohiei Călimănești II, într-o activitate catehetică dedicată Sfintei Cuvioase Parascheva
Copiii Cercului de creație al Parohiei Călimănești II au participat la o activitate catehetică dedicată Sfintei Cuvioase Parascheva, prin intermediul căreia au descoperit, într-o manieră adaptată vârstei lor, frumusețea credinței creștine și valorile duhovnicești întruchipate de sfânta ocrotitoare a celor aflați în suferință.
Îmbinând povestea cu activitățile practice și creativitatea, cei mici au aflat despre viața Sfintei Cuvioase Parascheva, despre smerenia, milostenia și dragostea sa față de Dumnezeu și față de aproapele. Exemplul său de sfințenie le-a oferit prilejul de a înțelege că iubirea creștină se exprimă prin bunătate, generozitate și grijă față de cei din jur.
În partea practică a activității, copiii au confecționat flori din hârtie colorată, folosind nuanțe specifice toamnei. Cu răbdare, îndemânare și multă bucurie, aceștia au transformat materialele simple în mici lucrări artistice, pe care le-au dedicat Sfintei Cuvioase Parascheva, ca semn al prețuirii și al recunoștinței.
Activitatea a urmărit apropierea copiilor de valorile credinței ortodoxe și cultivarea unei atitudini de respect față de sfinți, ale căror vieți reprezintă modele de urmat pentru fiecare creștin. Florile realizate de mâinile celor mici au devenit astfel simboluri ale bucuriei, ale curăției sufletești și ale rugăciunii, încununând într-un mod aparte sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva.









